,,Birtule, bătrânule!”

Un cunoscut cântăreț de muzică populară, Puiu Codreanu, a lansat de curând un cântec cu  acest titlu, cântec destul de solicitat de telespectatorii unor posturi de televiziune specializate pe transmisiuni muzicale.

            Tot respectul față de calitățile artistice ale interpretului menționat, față de repertoriul pe care și l-a însușit. De multe ori, în cântecele lui, poți surprinde cu ușurință elemente pozitive de morală creștină, cântecul dovedindu-și încă o dată forța  educativă. Cântecul ,,Birtule, bătrânule” iese din acest tipar. El aduce un omagiu cârciumei, socotindu-o un prieten de nădejde, care cunoaște bucuriile și necazurile clienților, iubirile și dezamăgirile lor. Consideră birtul ca pe un părinte adevărat, căruia clienții pot să-i încredințeze tainele sufletului lor. Cântecul este însoțit de un filmuleț. În acel clip, cântărețul apare într-o cârciumă, iar în spatele său, la două mese, sunt mai mulți tineri, băieți și fete, abia ieșiți din perioada de adolescență, care, îmbrăcați în costume naționale, dau noroc cu cane și pahare pline. 

            Situația prezentată de cântăreț și imaginile din film zugrăvesc o realitate crudă a societății românești din vremea noastră. În primul rând, după revoluție, cele mai bune afaceri s-au făcut cu băuturile alcoolice. Din această cauză, birturile au răsărit ca ciupercile după ploaie, atât la orașe, cât și la sate. În multe localități întâlnești birturi, baruri, restaurante, cârciumi, terase, crame sau cum le-o mai fi zicând la câțiva zeci de metri unul de altul. De dimineața până târziu în noapte aceste localuri sunt pline, arhipline sau, rareori, doar frecventate accidental. Oameni în toată firea, tineri și bătrâni, bărbați și femei, sunt prezenți zilnic în astfel de localuri, parcă acolo ar avea cartea de muncă, parcă acolo ar fi angajați. Tinerii și chiar copiii nu se lasă mai prejos. Când eram profesor la liceul economic din Severin, foarte adesea eram atenționați de direcțiune să fim foarte prudenți când dăm câte o învoire vreunui elev, când facem prezența. Poliția făcea razii pe la cârciumi în orele de dimineață și foarte adesea pescuia de acolo numeroși elevi de la diferite licee din oraș. Poliția îi ducea la școlile de care aparțineau și profesorii care nu-i trecuseră absenți la ore sau le dăduseră învoiri fără o cercetare temeinică a motivelor invocate erau sancționați.   

            Alcoolul devine repede un drog, de care consumatorul ajunge să depindă. Beția ajunge curând un viciu sau o patimă, care, de îndată ce pune gheara pe om, nu-l mai lase să scape. În câțiva ani îl termină. Băuturile alcoolice sunt pregătite în mare parte pe bază de substanțe chimice. Acestea distrug sănătatea trupului. Nu este organ al unui om, care să nu fie afectat de alcool. Ușor-ușor apar tot felul de boli, care de care mai grele. Rari sunt cei care mai pot scăpa din ghearele patimei, din ghearele bolilor. Oameni tineri, care, în mod normal, ar avea viața înainte, se sting, lăsând în urmă familii îndoliate, înglotate în datorii și greutăți.

            Din păcate, am cunoscut numeroase cazuri de genul acesta. Amintiți-vă de Gheorghe al lui Dragomir. Era un tânăr ca un brad. Am fost învățătorul copiilor săi. Erau ca doi îngeri de frumoși, cuminți și inteligenți. În câțiva ani s-a stins. Mai întâi i s-a destrămat familia. Rămas singur, s-a topit în câțiva ani. Amintiți-vă de Relu Sultanei. Ce mai băiat! Avea și serviciu bun la poștă. După ce a devenit alcoolic, s-a ales praful de familie, iar el a sfârșit pe marginea drumului, în comă alcoolică. Exemplele pot continua cu cele de la Malovăț. Uneori femeile concurează cu bărbații la beție. Într-o noapte eram în stația de autobuz la Malovăț, așteptând o mașină de ocazie să merg la București. În cârciumă la Tarzan, o enoriașă se clătina ca trestia pe baltă și nu-și putea stabili echilibrul!

            Lipsa de perspective, de orizont, necazurile și lipsurile conduc un mare număr de frați ai noștri să  cadă în ghearele alcoolului, ale bolilor și ale morții. Suferă cumplit din cauza aceasta copiii în primul rând. Suferă apoi soțiile, soții, părinții, cei dragi.

Nimeni și nimic nu poate să oblige pe cineva să nu mai consume alcool. Chiar tratamentele de dezintoxicare rămân neputincioase, dacă nu sunt însoțite de o voință personală fermă. Efortul personal trebuie unit cu rugăciunea, prin care cel în cauză să-L cheme pe Dumnezeu în ajutor, dar și cu rugăciunea celor din familie, cu dragostea și înțelegerea lor. 

Dumnezeu să ne ferească pe fiecare în parte de această cumplită patimă, pe cei din familia noastră și pe cei din lumea întreagă. Dumnezeu să păzească pe lujerii aceștia nevinovați de a deveni victime ai viciului și clienți ai ,,bătrânului birt” ucigaș.

Pr. Al. Stanciulescu- Barda