O întîmplare care te pune pe gînduri(I)

În Cartierul Crînga]i, din Bucureşti, în blocul 111 BD, scara 2, locuia familia Toporaş. Ea, Emilia (30 ani), casnică. El, Costin (33 ani) se ocupa cu tot felul de afaceri, după ce o vreme a fost şomer. Cu patru ani în urmă, în familia Toporaş a venit pe lume Ionuţ. Îndrăgit de părinţi, ca şi de rudele şi prietenii acestora, băieţaşul s-a dovedit a fi un copil precoce. Dincolo de faptul că poseda o memorie extraordinară, putînd să recite nu cîteva versuri, ca orice copil, ci poeme întregi, învăţate fară efort, Ionuţ se arăta pe zi ce trece un pasionat de... matematică. La vîrsta de patru ani, micuţul precoce era capabil să rezolve probleme grele şi pentru un elev de clasa a IV-a.

Cum s-a ajuns la o asemenea performanţă? Părinţii au observat că Ionuţ căuta compania copiilor mult mai mari decît el, ca şi a adulţilor. Cel mai mult, Ionuţ era ataşat puternic de două fete, Alina Vărzaru şi Viorica Petrescu, eleve în clasa a IV-a, care îl „adoptaseră“, cum spuneau ele, încă de cînd copilul avea numai doi ani. Adică îl considerau un fel de păpuşă vie, cu care se jucau şi pe care o ocroteau. Ionuţ, cu o minte realmente neobişnuită, a sfîrşit, tot asistînd la lecţiile lor, pe care fetele le făceau împreună, să se îndrăgostească de matematică şi să scrie cifrele mai înainte de a cunoaşte literele.

Pînă aici totul bine.

Domnul Costin Toporaş a găsit o slujbă atrăgătoare la Timişoara. Convins că îi va schimba destinul şi-a luat familia şi s-a mutat în oraşul de pe Bega. Aceasta s-a întîmplat în luna februarie 1996.

Dar dacă doamna Toporaş, ca şi soţul său s-ati acomodat repede cu noua situaţie, Ionuţ a devenit brusc posac, taciturn, izbucnind uneori în plîns, din senin. Părinţii, alarmaţi, au apelat la un medic, diagnosticul fiind clar: depresie psihică. O asemenea maladie la un copil de patru ani constituie un eveniment medical extrem de rar. S-a pus totul pe seama schimbării mediului şi, mai ales, pe faptul că băieţelul pierduse prietenele sale cele mai bune, Alina şi Viorica. Ca să-l calmeze, doamna Toporaş a plecat cu el la Bucureşti şi 1-a dus să-şi vadă amicele de joacă. Fireşte, bucuria reîntîlnirii a fost extraordinară. Copiii nu s-au despărţit toată ziua. Peste noapte, Ionuţ a rămas să se culce la familia Vărzaru, zbenguindu-se pînă noaptea tîrziu cu Alina, care era în vacantă.

Părea că lucrurile merg bine şi „depresia psihică" a lui Ionuţ dispăruse ca prin farmec. A fost doar o amăgire. Spre seara următoare, băieţelul a redevenit la fel de posac, de tăcut, ca înainte, cu toate încercările Alinei şi Vioricăi de a-l înviora.

Pentru familia Toporaş, complet neliniştită, era limpede că starea psihică a copilului nu se datora absenţei celor două fete care-l „adoptaseră“, ci altui fapt. Dar care? (Va urma)