In memoriam

Cu adanca durere în suflet anunţăm dispariţia, dintre noi, a celui ce a fost şi nu mai e... Doru D. Muncă! 

O întîmplare care te pune pe gînduri (II)

Pînă în luna august, toate încercările, toate eforturile atît ale părinţilor, cît şi ale medicilor de a-l reface pe Ionuţ s-au dovedit zadarnice. Dar iată, domnul Toporaş-tatăl este trimis în delegaţie la Cluj-Napoca. „Ce ar fi să-i iau cu mine pe Emilia şi Ionuţ?" s-a gîndit în speranţa că le va face o bucurie această mică excursie.

Vremea era superbă. Chiar în după-amiaza sosirii în marele oraş, soţii Toporaş au ieşit la plimbare, cu Ionuţ de mînă.

Au intrat în Grădina Botanică şi, deodată, băieţelul s-a înviorat. Fugea înaintea părinţilor, se oprea şi mirosea flori, relaxat, cu faţa radiind de fericire. Era complet schimbat, vorbăreţ şi vioi.

A doua zi, soţii Toporaş, absolut nedumeriţi de brusca vindecare a băieţaşului, au repetat plimbarea. La un moment dat, Ionuţ, uşor ostenit, a cerut să meargă... acasă. Părinţii s-au uitat miraţi unul la celălalt, ieşind din parc. Ionuţ alerga la cîţiva paşi înaintea lor, parcă uitînd de oboseală şi, la un moment dat, s-a repezit după un colţ, tot zbenguindu-se, spre a se opri în faţa unei case. Soţii Toporaş l-au urmat intrigaţi: „Ai obosit, Ionuţ, de ce te-ai oprit?“ 1-a întrebat mama: Copilul a privit-o mirat. „Am ajuns acasă, nu vezi?“ a spus el, trăgînd-o de mînă şi intrînd în curte, sigur pe sine.

Curtea, pietruită cu bolovani de rîu, arăta ca un fel de patrulater neregulat, spre care dădeau mai multe uşi, ale unui imobil vechi, poate de secole. Totul părea pustiu, dar era numai o aparenţă căci, de la o fereastră, apăru un cap de femeie, cu obrazul plin de riduri. Privind-o pe locatară, Ionuţ tresări, şi imediat se îndreptă spre ea. „Mamă Ana, nu-mi dai o plăcintă?" o întrebă cu cel mai firesc aer, ceea ce o supără pe doamna Toporaş, care nu era deloc obişnuită cu o asemenea îndrăzneală din partea lui Ionuţ. Fără să spună un cuvînt, bătrîna dispăru de la fereastră, ca să apară, ţinînd în mînă o farfurie cu plăcinte de varză. Din conversaţia care s-a legat imediat, soţii Toporaş au aflat o serie de fapte care i-au pus pe gînduri atît pe ei, dar şi pe locatara vechii case. Exact acolo, la etaj, murise cu cinci ani în urmă profesorul de matematică Ion Bogza. Iar bătrîna locatară era renumită prin vecini pentru plăcintele sale, a căror reţetă o cunoştea de la bunica sa împărtăşind-o tuturor gospodinelor. Lui Costin Toporaş toate aceste elemente i se păreau stranii. Era simplă coincidenţă atitudinea copilului Ionuţ, care se credea acasă acolo, la Cluj-Napoca, deşi nu fusese niciodată în acest oraş? Dar faptul că bătrînul profesor de matematică, aşa cum avea să descopere mai tîrziu, fusese rudă chiar cu mama sa? Deci, cu bunica lui Ionut.

Ce fire nevăzute şi neştiute legau pe micuţul Ionuţ de toate aceste „coincidenţe"? Găzduia trupşorul lui sufletul lui Ion Bogza? (Sfîrşit)

 

GHEORGHE BRĂTESCU

O întîmplare care te pune pe gînduri(I)

În Cartierul Crînga]i, din Bucureşti, în blocul 111 BD, scara 2, locuia familia Toporaş. Ea, Emilia (30 ani), casnică. El, Costin (33 ani) se ocupa cu tot felul de afaceri, după ce o vreme a fost şomer. Cu patru ani în urmă, în familia Toporaş a venit pe lume Ionuţ. Îndrăgit de părinţi, ca şi de rudele şi prietenii acestora, băieţaşul s-a dovedit a fi un copil precoce. Dincolo de faptul că poseda o memorie extraordinară, putînd să recite nu cîteva versuri, ca orice copil, ci poeme întregi, învăţate fară efort, Ionuţ se arăta pe zi ce trece un pasionat de... matematică. La vîrsta de patru ani, micuţul precoce era capabil să rezolve probleme grele şi pentru un elev de clasa a IV-a.

Cum s-a ajuns la o asemenea performanţă? Părinţii au observat că Ionuţ căuta compania copiilor mult mai mari decît el, ca şi a adulţilor. Cel mai mult, Ionuţ era ataşat puternic de două fete, Alina Vărzaru şi Viorica Petrescu, eleve în clasa a IV-a, care îl „adoptaseră“, cum spuneau ele, încă de cînd copilul avea numai doi ani. Adică îl considerau un fel de păpuşă vie, cu care se jucau şi pe care o ocroteau. Ionuţ, cu o minte realmente neobişnuită, a sfîrşit, tot asistînd la lecţiile lor, pe care fetele le făceau împreună, să se îndrăgostească de matematică şi să scrie cifrele mai înainte de a cunoaşte literele.

Pînă aici totul bine.

Domnul Costin Toporaş a găsit o slujbă atrăgătoare la Timişoara. Convins că îi va schimba destinul şi-a luat familia şi s-a mutat în oraşul de pe Bega. Aceasta s-a întîmplat în luna februarie 1996.

Dar dacă doamna Toporaş, ca şi soţul său s-ati acomodat repede cu noua situaţie, Ionuţ a devenit brusc posac, taciturn, izbucnind uneori în plîns, din senin. Părinţii, alarmaţi, au apelat la un medic, diagnosticul fiind clar: depresie psihică. O asemenea maladie la un copil de patru ani constituie un eveniment medical extrem de rar. S-a pus totul pe seama schimbării mediului şi, mai ales, pe faptul că băieţelul pierduse prietenele sale cele mai bune, Alina şi Viorica. Ca să-l calmeze, doamna Toporaş a plecat cu el la Bucureşti şi 1-a dus să-şi vadă amicele de joacă. Fireşte, bucuria reîntîlnirii a fost extraordinară. Copiii nu s-au despărţit toată ziua. Peste noapte, Ionuţ a rămas să se culce la familia Vărzaru, zbenguindu-se pînă noaptea tîrziu cu Alina, care era în vacantă.

Părea că lucrurile merg bine şi „depresia psihică" a lui Ionuţ dispăruse ca prin farmec. A fost doar o amăgire. Spre seara următoare, băieţelul a redevenit la fel de posac, de tăcut, ca înainte, cu toate încercările Alinei şi Vioricăi de a-l înviora.

Pentru familia Toporaş, complet neliniştită, era limpede că starea psihică a copilului nu se datora absenţei celor două fete care-l „adoptaseră“, ci altui fapt. Dar care? (Va urma)

Remedii naturiste

Uleiul de măsline tratează acneea!
O modalitate simplă și eficientă de a trata acneea este uleiul de măsline.
3 linguri de ulei de măsline se amestecă cu 4 linguri de sare, până când se formează o pastă omogenă.
Amestecul se aplică pe fața curată, masând pielea cu mișcări circulare. Pasta se lasă să acționeze timp de 2-3 minute, după care se îndepărtează cu apă călduță.
 Pentru efecte vizibile, amestecul se folosește în fiecare zi, timp de o săptămână, iar pentru menținerea efectelor benefice, tratamentul se folosește în continuare pe o perioadă lungă de timp (masca se aplică pe față de 2-3 ori pe săptămână).
 Cum acționează?
Sarea exfoliază pielea moartă și curăță porii, în timp ce uleiul de măsline hidratează tenul în profunzime.
Uleiul de măsline poate fi folosit și în locul balsamului de păr!
Acesta se încălzește puțin, se aplică pe păr, după care se înfășoară cu o folie din plastic și se lasă să acționeze timp de 45 de minute. La final, părul se spală bine cu șampon și se clătește cu apă din abudență.

,,Birtule, bătrânule!”

Un cunoscut cântăreț de muzică populară, Puiu Codreanu, a lansat de curând un cântec cu  acest titlu, cântec destul de solicitat de telespectatorii unor posturi de televiziune specializate pe transmisiuni muzicale.

            Tot respectul față de calitățile artistice ale interpretului menționat, față de repertoriul pe care și l-a însușit. De multe ori, în cântecele lui, poți surprinde cu ușurință elemente pozitive de morală creștină, cântecul dovedindu-și încă o dată forța  educativă. Cântecul ,,Birtule, bătrânule” iese din acest tipar. El aduce un omagiu cârciumei, socotindu-o un prieten de nădejde, care cunoaște bucuriile și necazurile clienților, iubirile și dezamăgirile lor. Consideră birtul ca pe un părinte adevărat, căruia clienții pot să-i încredințeze tainele sufletului lor. Cântecul este însoțit de un filmuleț. În acel clip, cântărețul apare într-o cârciumă, iar în spatele său, la două mese, sunt mai mulți tineri, băieți și fete, abia ieșiți din perioada de adolescență, care, îmbrăcați în costume naționale, dau noroc cu cane și pahare pline. 

            Situația prezentată de cântăreț și imaginile din film zugrăvesc o realitate crudă a societății românești din vremea noastră. În primul rând, după revoluție, cele mai bune afaceri s-au făcut cu băuturile alcoolice. Din această cauză, birturile au răsărit ca ciupercile după ploaie, atât la orașe, cât și la sate. În multe localități întâlnești birturi, baruri, restaurante, cârciumi, terase, crame sau cum le-o mai fi zicând la câțiva zeci de metri unul de altul. De dimineața până târziu în noapte aceste localuri sunt pline, arhipline sau, rareori, doar frecventate accidental. Oameni în toată firea, tineri și bătrâni, bărbați și femei, sunt prezenți zilnic în astfel de localuri, parcă acolo ar avea cartea de muncă, parcă acolo ar fi angajați. Tinerii și chiar copiii nu se lasă mai prejos. Când eram profesor la liceul economic din Severin, foarte adesea eram atenționați de direcțiune să fim foarte prudenți când dăm câte o învoire vreunui elev, când facem prezența. Poliția făcea razii pe la cârciumi în orele de dimineață și foarte adesea pescuia de acolo numeroși elevi de la diferite licee din oraș. Poliția îi ducea la școlile de care aparțineau și profesorii care nu-i trecuseră absenți la ore sau le dăduseră învoiri fără o cercetare temeinică a motivelor invocate erau sancționați.   

            Alcoolul devine repede un drog, de care consumatorul ajunge să depindă. Beția ajunge curând un viciu sau o patimă, care, de îndată ce pune gheara pe om, nu-l mai lase să scape. În câțiva ani îl termină. Băuturile alcoolice sunt pregătite în mare parte pe bază de substanțe chimice. Acestea distrug sănătatea trupului. Nu este organ al unui om, care să nu fie afectat de alcool. Ușor-ușor apar tot felul de boli, care de care mai grele. Rari sunt cei care mai pot scăpa din ghearele patimei, din ghearele bolilor. Oameni tineri, care, în mod normal, ar avea viața înainte, se sting, lăsând în urmă familii îndoliate, înglotate în datorii și greutăți.

            Din păcate, am cunoscut numeroase cazuri de genul acesta. Amintiți-vă de Gheorghe al lui Dragomir. Era un tânăr ca un brad. Am fost învățătorul copiilor săi. Erau ca doi îngeri de frumoși, cuminți și inteligenți. În câțiva ani s-a stins. Mai întâi i s-a destrămat familia. Rămas singur, s-a topit în câțiva ani. Amintiți-vă de Relu Sultanei. Ce mai băiat! Avea și serviciu bun la poștă. După ce a devenit alcoolic, s-a ales praful de familie, iar el a sfârșit pe marginea drumului, în comă alcoolică. Exemplele pot continua cu cele de la Malovăț. Uneori femeile concurează cu bărbații la beție. Într-o noapte eram în stația de autobuz la Malovăț, așteptând o mașină de ocazie să merg la București. În cârciumă la Tarzan, o enoriașă se clătina ca trestia pe baltă și nu-și putea stabili echilibrul!

            Lipsa de perspective, de orizont, necazurile și lipsurile conduc un mare număr de frați ai noștri să  cadă în ghearele alcoolului, ale bolilor și ale morții. Suferă cumplit din cauza aceasta copiii în primul rând. Suferă apoi soțiile, soții, părinții, cei dragi.

Nimeni și nimic nu poate să oblige pe cineva să nu mai consume alcool. Chiar tratamentele de dezintoxicare rămân neputincioase, dacă nu sunt însoțite de o voință personală fermă. Efortul personal trebuie unit cu rugăciunea, prin care cel în cauză să-L cheme pe Dumnezeu în ajutor, dar și cu rugăciunea celor din familie, cu dragostea și înțelegerea lor. 

Dumnezeu să ne ferească pe fiecare în parte de această cumplită patimă, pe cei din familia noastră și pe cei din lumea întreagă. Dumnezeu să păzească pe lujerii aceștia nevinovați de a deveni victime ai viciului și clienți ai ,,bătrânului birt” ucigaș.

Pr. Al. Stanciulescu- Barda