LEVITAŢIA (IV)

La ortodocşi, cazul cel mai celebru de levitaţie dar şi de luminiscenţă, este cel al lui Serafim din Sarov, acel mare sfînt rus din secolul al XIX-lea, proclamat sfînt de Nicolae al II-lea în 1903. "În timpul rugăciunii, sfîntul Serafim era ridicat de la pămînt ca şi cum legea gravitaţiei nu ar fi mai existat pentru el. În chilia lui a fost adus, culcat pe un pat, un bolnav şi picioarele paralizate.


Sfîntul s-a străduit să-şi concentreze toate gîndurile spre el sau să ridice ochii, şi s-a aşezat în genunchi în faţa imaginii Fecioarei. Ascultînd de ordinul sfîntului, bolnavul a stat un timp fără să se uite spre el, dar curiozitatea l-a făcut să întoarcă capul. Atunci l-a văzut pe sfîntul Serafim ridicat în aer în poziţia de rugăciune şi nu şi-a putut reţine o exclamaţie. Atunci sfîntul i-a spus cu o voce severă: Să nu crezi că Serafim e un sfînt şi, pînă la moarte, să nu îndrăzneşti să spui nimănui ce ai văzut". Bolnavul şi-a respectat cuvîntul şi s-a vindecat. Cînd se ridică deasupra pămîntului, levitantul se află, în cele mai multe cazuri, în poziţie verticală. Nu are nevoie să se sprijine de nimic ca să înalţe. pare tras în sus. Martorii spun că Philippe de Néri pare că e înşfăcat de cineva în mod ciudat, că e ridicat de o forţă foarte sus, deasupra solului.Înălţimea acestei ascensiuni nu este cea pe care ne-o închipuim în mod obişnuit. Urcatul în crengile unui copac şi aşezarea în vîrful lui sînt menţionate doar în două cazuri: Joseph de Copertino (peste 25 de metri!) şi tînăra arabă carmelită din Pau, Marie de Jésus Crucifié (secolul al XIX-lea), beatificată de Ioan Paul al II-lea la 13 noiembrie 1983 care, în extazele ei frecvente, era văzută "adeseori ridicată de la pămînt pînă în vîrful copacilor". Maria Magdalena din Pazzi putea să ajungă la o cornişă înaltă de opt-nouă metri, iar Pedro de Alcatara ajungea pînă la acoperişul bisericii .Dar în general, înălţarea e mai modestă: între 25 de centimetri şi 1 metru. Însă, indiferent de înălţimea ridicării în aer, miracolul e acelaşi, doar că e mai puţin spectaculos.
Se întîmplă chiar ca unii mistici să se ridice doar pînă la înălţimea picioarelor, păstrînd contactul cu solul prin vîrful degetului gros. Uneori levitaţia se face printr-o mişcare bruscă şi impetuoasă (mai ales în cazaul extazelor de translaţie).


Coborîrea însă este adeseori progresivă.
Cu excepţia cazului doamnei du Bourg şi a părintelui de Copertino care, aflîndu-se cocoţat în vîrful unui copac, la ieşirea din extaz şi neştiind cum să mai coboare, cerea o scară! Dominique de Jésus Marie (secolul al XVII-lea) a fost într-o zi ridicată în stare de extaz în timp ce era privită de un martor sceptic, care considera levitaţia ei drept o înşelătorie. Acesta a fost ridicat de piosul carmelit şi a căzut brusc la pămînt, fiind grav rănit, în timp ce levitantul cobora încet, fără să păţească ceva.În stare de levitaţie, corpul rămîne în poziţia pe care o avea în momentul în care a fost ridicat în sus: aşezat, în picioare, culcat, în genunchi etc. Extazul nefiind întotdeauna, contrar spuselor, imobil, extaticii au posibilitatea de a se mişca.
Obiectivele participă uneori la levitaţie, iar martorii au observat deseori că hainele se menţineau în poziţie normală. "Zona de influenţă" a miracolului, aceasta este variabilă, dar în cazurile cel mai bine atestate, destul de scurtă: 5 minute în cazul lui Alphonse de Ligouri, un mare levitant; 10 pînă la 12 minute în cazul lui André-Hubert Fournet. Evident, mai multe ore (de la 2 pînă la 4) în cazul fenomenului care a fost Joseph de Copertino! Levitaţia poate să se producă oriunde: în chilie, la biserică, în grădină, în solitudine sau în mijlocul mulţimii, ziua sau noaptea. Levitanţii sînt deseori înconjuraţi de o lumină descrisă de martori ca fiind nenaturală, iar corpul lor iradiază această lumină mai mult sau mai puţin puternică. În cazul lui Bernandino Realino, iezuit mort în 1616, martorii au mărturisit acest fapt sub jurămînt. Levitaţia se întîlneşte frecvent la misticii hipertermici sau luminiscenţi. Aproape niciodată la stigmatizaţi, care de cele mai multe ori suferă de paralizia membrelor inferioare şi sînt abtinenţi la hrană. (Va urma)


JOHN VALETT