Capcana unui farsor...

O poveste reală ţesută pe marginea cartelelor Orange Prey Pay

Cu siguranţă, fiecare din utilizatorii unei cartele Orange PrePay a primit în ultimii ani mesaje de avertizare de la acest serviciu, prin care ni se cerea să nu dăm curs unor cerinţe de transfer credit niciodată.
Şi acest avertisment a apărut după ce am primit, majoritatea utilizatorilor unor astfel de SIM-uri, diferite mesaje prin care eram anunţaţi că am fi câştigători ai unor premii mari şi al unor cadouri. Nu am dat crezare niciodată unor astfel de mesaje mai ales că erau expediate după cartele de utilizator... deci nu de pe numerele reţelei şi le ştergeam imediat ce ajungeau în telefon.
Povestea acestor mesaje a circulat repede în toată ţara şi nimeni nu se mai grăbea să le dea crezare atunci când era bombardat în căsuţa inbox-ului cu ele şi cu câştigurile lor aberante.
Şi iată că, acei impostori care se distrau încărcându-şi timpul cu astfel de farse şi-au pus imaginaţia la încercare şi-au schimbat stilul şi modul de abordare al clientului unei cartelei Orange PrePay.
Ceea ce voi povesti este adevărat sută la sută, fiind chiar eu victima unui astfel de farsor.
Dar să derulez povestea:
Zilele trecute, sună telefonul fiicei mele. Ea se grăbeşte să răspundă fără să ţină cont că apelantul folosea identitate ascunsă. Ştia că noi, familia, nu obişnuim să dăm curs acestor apeluri, ignorându-le adesea, însă probabil a uitat de amănuntul acesta, poate şi datorită faptului că în ultimul timp nu am mai fost deranjaţi de pe numere private.
-Alo!
-Alo! răspunde fiica mea.
-Sunt directorul executiv al companiei O. şi vă anunaţ că...bla..bla..
După cum era şi firesc, fetiţa vine cu telefonul la mine şi-mi spune că nu înţelege ce spune acel cineva de la capătul firului. Iau aparatul din mâna fetiţei şi răspund. Sesizează că vocea se schimbă, explic că a vorbit mai înainte cu o minoră şi acum stă de vorbă cu un adult...
Nu vă imaginaţi cu câtă graţie subliniază faptul că fiica mea a procedat corect când mi-a adus telefonul şi continuă....
-Mă numesc P.M. sunt directorul executiv la firma O. şi am onoarea să vă anunţ că în urma unei tombole organizate de firma O. numărul fetiţei dumneavoastră, alături de alte două, desigur, (întotdeauna există trei premii!) a fost ales de calculator ca fiind câştigător al unui premiu în valoare de 5000 de euro şi al unei minunate plasme tv.
Replica mea - fiind destul de enervată de glumele de prost gust care circulă cam pe toate canalele de comunicare în ultimul timp - a fost că nu cred nici o iotă din ce zice şi că nu este frumos să-şi bată joc de oameni şi să facă astfel de farse.
Şi iarăşi, cu o calmitate şi stăpânire de sine care chiar şi pe mine m-au păcălit, îmi înşiră o grămadă de amănunte şi date pe care, consider eu, nu le cunoaşte oricine din afara reţelei de telefonie mobile.
Ba chiar crează şi o diversiune încercând să mă ţină pe fir şi să dea unei presupuse dispecere ordin să devieze toate apelurile de pe acea linie... etc. unde în acel moment se preupunea că sunt pe fir şi alte instituţii de control - cu care iarăşi m-a uimit- ( eu, prin prisma ocupaţiei mele auzind de existenţa acestora, pe care recunosc că le-a pronunţat corect din punct de vedere gramatical!), instituţii pe care nu îmi permit să le amintesc, dar pe care cu uşurinţă individul de la telefon le-a invocat pentru a obţine credibilitate.
Până să mă mai contrazic cu el privind farsa sau nefarsa, îmi cere să mă prezint după nume, adresă şi iată că fac prima greşeală din convorbire indicându-i adresa mea exactă. Fără să îmi dau seama că mai întâi el ar fi trebuit să afle identitatea posesoarei acelui număr de telefon norocos, respectiv numele fetiţei mele! Dar... îmi scăpase deja porumbelul şi acum trebuia să mă complac în discuţie numai să aflu exact cui îi dădusem eu adresa. Aşa că am intrat în joc...
Îmi aminteşte că până seara va sosi la mine acasă acea plasmă printr-un curier rapid, care este un fel de bonus al premiului.
Râzând, îi răspund că un presupus mare director ştie că Brăila este sub nămeţi şi că nu ar ajunge acea plasmă nici într-o săptămână... etc. Şi că nu directorul se ocupă de a da astfel de înştiinţări ci un operator, în orice caz o persoană fără poziţia pe care susţine că o ocupă.
Îşi păstrează calmul şi continuă să-mi indice un număr de cont de la o bancă care era diferit de denumirea băncii amintite iniţial. Îl atenţionez că e vorba de două instituţii diferite, chiar dacă aveau acelaşi profil de activitate. Îşi justifică cumva ,,scăparea” prin faptul că în realitate ei lucrează cu mai multe bănci din ţară şi că o utilizează mereu pe cea apropiată câştigătorului.
Continuă să mă întrebe ce voi face, voi primi sau voi refuza premiul.
Râzând, îi spun că dacă tot plasma e gratis, aştept să ajungă la mine, va avea astfel o bilă verde la credibilitate de la mine, iar apoi voi discuta şi eu cu familia să văd dacă voi mai dori să intru şi-n posesia presupusului premiu.
Dezamăgit de răspunsul meu, continuă să-mi sublinieze cum m-a lovit, adică cum a lovit-o norocul câştigului pe fiica mea. Necredinţa mea, pe care i-am tot pus-o pe tapet, a venit tocmai din faptul că trebuia să plătim cu nişte vouchere (se asigură că ştiu ce înseamnă voucher) în valoare de 100 de euro (cumpărând 4 cartele cu credit reîncărcabil) acel serviciu de la bancă prin care ar fi avut loc transferul. Acel credit urma să-l încarc într-un nu ştiu ce...cod. Degeaba i-am zis eu că orice firmă care se respectă nu cere câştigătorului nici o sumă în plus şi că dacă trebuie impozitat un premiu acea cotă se va opri din el. Avea deja lecţiile făcute şi aici... a invocat nu ştiu ce regulament intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2012, prin care ei nu au voie să impoziteze, dar banca ce intermediază transferul are voie să o facă etc....plus că i-am zis dacă ar câştiga tanti Floarea din capul satului, de unde ar lua săraca bani să cumpere acele vouchere?... avea şi aici o variantă... povestind că chiar s-a întâmplat cu o bătrână de 86 de ani, care chiar s-a împrumutat... că chiar i s-au transferat la oficiul poştal din sat banii, fiind dispuşi să facă concesii cu persoanele în vârstă în cazul că sunt selectate la o astfel de tombolă minune.
Ce mai, tipul era antrenat să ţină o discuţie în contradictoriu.
Trebuie să mărturisesc că orice replică a sa era contraargumentată de mine şi doar în momentele în care mă ruga să ascult mai înţelegeam ce are de zis...
Încetul cu încetul îi fac observaţii legate de anumiţi termeni, (pe un ton ridicat fiindcă deja îmi consumase timp preţios), care nu ar trebui folosiţi de un presupus director, de faptul că a dictat un cod bancar neştiind cum se citesc anumite simboluri şi alţi termeni pe care nu-i pronunţa corect gramatical, dar care, mie mi-au atras atenţia.
Un amănunt important a mai fost strecurat la începututul conversaţiei, acela în care mi-a subliniat că, convorbirea va fi înregistrată, fapt care mie chiar mi-a dat ulterior o idee salvatoare.
Îi cer să îmi aducă argumente că ar fi cine pretinde, dacă tot o ţine cu premiul, fiindcă eu i-am verificat deja numele pe net (chiar o făcusem, eu lucrând la un material pe laptop în momentul telefonului buclucaş), chiar l-am rugat să dea un search pe Google pentru a se convinge că eu nu mint vis-a-vis de identitatea mea. În aceste momente convorbirea s-a întrerupt de mai multe ori, încercând să mă convingă prin atingerea unor taste ale telefonului că îmi va apărea pe ecran nu ştiu ce cod care ar fi reprezentativ pentru identitatea sa.
Stăpânindu-şi vocea la început, chiar dacă acuzele mele curgeau continuu, am simţit totuşi un pic de nesiguranţă atunci când, aproape după fiecare replică îl corectam şi-i susţineam sus şi tare că nu este cine pretinde că ar fi.
O să vă miraţi, dar în momentul în care i-am zis că şi eu i-am înregistrat convorbirea, (bravând eu de această dată) şi menţionând că am lucrat în presă şi am astfel de îndeletniciri, deja am simţit că s-a speriat. I-am închis, dar nu înainte de a-i spune că refuzăm premiul şi că chiar ne vom uita seara la ştiri să vedem dacă vor anunţa că o cineva a avut curajul să refuze un presupus premiu care nu era chiar de lăsat în cazul că ar fi fost real.
Imaginaţi-vă că m-a sunat continuu apoi, să se asigure că într-adevăr nu am vreo dovadă a conversaţiei noastre; i-am zis că a fost doar o glumă ca să-l determin să recunoască că este un impostor şi... stupoare!
Chiar mi-a mărturisit că: este un deţinut, s-a caracterizat frumos şi deştept, că până la mine nimeni nu a reuşit să-şi dea seama că el este un impostor, că prin această procedură, de a dialoga telefonic a ajutat oameni să iasă din ţară, a ,,fraierit” avocaţi, judecători şi alţi funcţionari din stat. Că în realitate el nu vrea să profite de pe urma unor persoane de o condiţie materială precară, cum m-am dovedit eu de altfel, ci a mărturisit că ţinteşte sus, la cei cu bani mulţi. (ups, cei cu bani mulţi nu ar avea nevoie de premii, nu?)
Am rămas stupefiată de mărturisirile acestui om, nu vreau să-l mai cataloghez, o să vă las pe voi, dragi cititori, să o faceţi. Recunosc că m-a pus şi serios pe gânduri spusele sale legate de câte farse i-ar fi reuşit.
Ca să îl asigur că nu deţin nici o dovadă a conversaţiei, i-am zis că nu l-am înregistrat, că chiar m-a distrat gluma lui şi că nu este cazul să se teamă în privinţa mea, iar acolo în acel penitenciar din România, de unde susţinea că sună (şi de unde chiar i-am făcut observaţia că este curios faptul că i se permitea folosirea unui telefon mobil) să-şi ocupe altfel timpul, nu făcând farse de prost gust oamenilor cinstiţi.
I-am sugerat să alerge la Dumnezeu când are probleme, deoarece salvarea lui acolo va fi găsită. Şi să nu uite de legea bumerangului şi că pentru faptele sale va primi o plată pe măsură.
Am decis să scriu această întâmplare din dorinţa de a preveni persoane asemeni mie, ce-ar putea deveni ţinta unor astfel de impostori. Indiferent cine se recomandă a fi cel de la telefon, să nu furnizaţi niciodată date personale la începutul unei conversaţii, greşeală pe care, după cum am mărturisit, am făcut-o eu.
Chiar îi rog pe cei care citesc acest material să-şi atenţioneze cunoştinţele despre asemenea practici ca să nu ne mai lăsăm prinşi în capcană de asemenea indivizi ce se consideră geniali. Ei au nevoie să înveţe propria lecţie, aceea că pe lângă banii oamenilor ei îşi fură, de fapt, propria viaţă.

Cornelia Vîju