luni, 5 octombrie 2009

Cel mai.......

Hagi rămâne cel mai iubit fotbalist român din istorie, iar Mircea Lucescu e considerat cel mai mare antrenor român

Un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) reconfirmă poziţia de lider a Stelei în topul preferinţelor microbiştilor români. Dintre aceştia, 44 la sută se declară suporteri ai roş-albaştrilor.

În ultimii şapte ani, au fost realizate trei sondaje de opinie importante pentru a fi stabilite preferinţele celor care urmăresc fenomenul fotbalistic. Toate trei au dat ca lider detaşat trupa din Ghencea, aceasta fiind urmată la mare distanţă de Dinamo. Restul locurilor din clasament au fost influenţate de evoluţia din perioada respectivă a echipelor din campionatul intern. De pildă, conform sondajului Gallup din 2003, cota Rapidului din rândul suporterilor era de 5 %. După sfertul de finală din Cupa UEFA, jucat în 2006, giuleştenii au ajuns la 8,8% (sondaj BCS realizat în 2007). La fel, s-a întâmplat şi cu CFR Cluj, care a ajuns de la capitolul "şi altele" (în 2003), la 7% în 2009.

Sondajul IRES a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1953 de persoane (dintre acestea, doar 66% au răspuns la întrebările despre fotbal, celelalte declarându-se neinteresate de fenomen). Chiar şi aşa, conform normelor acceptate de sociologi, criteriile ar trebui să fie de ajuns pentru recunoaşterea rezultatelor. Nu însă şi pentru suporteri, care au mai găsit motive de a stâmba din nas, poate justificate ţinând cont că, de pildă, Unirea Urziceni, se află pe locul şapte în topul preferinţelor, cu 2%, înaintea unor echipe cu tradiţie, care adună mii de suporteri la meciurile de acasă.
Interesant este că Steaua, în ciuda tuturor scandalurilor care au însoţit-o în ultimii ani a crescut constant în topul preferinţelor fanilor: 40% (2003) - 42,7% (2007) - 44% (2009). Explicaţia este simplă: cele două titluri naţionale câştigate, dar mai ales cele trei participări în Liga Campionilor au fost un real vector de imagine.

Gigi Becali: cel mai capabil, cel mai simpatic, cel mai corupt

Studiul realizat de institutul condus de sociologul Vasile Dâncu şi-a propus să mai răspundă la câteva întrebări. Cel mai valoros fotbalist român din istorie a fost declarat, la mare distanţă de locul doi, Gheorghe Hagi. Cel mai tare antrenor a ieşit Mircea Lucescu, iar cel mai bun arbitru, Ion Crăciunescu. La întrebările legate de conducătorii de cluburi, Gigi Becali a acaparat toate superlativele: cel mai capabil, cel mai simpatic, cel mai corupt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu