Invocarea morţii kahuna (IV)

Max Long era baptist şi studiase psihologia. Plecase în Hawaii ca să predea, dar, de îndată ce a ajuns în insulă, a început să fie interesat de kahuna. Deşi a fost adesea respins în cercetările sale, a persistat în cercetările sale, aflînd despre zei şi zeiţe care umblau printre oameni, cum ar fi Pele, care uneori apărea ca o bătrînică ciudată şi cerea tutun, ce nu îi era niciodată refuzat. A auzit despre vindecări magice şi despre morţi; despre viitoruri studiate şi schimbate. Deşi sceptic, era intrigat mai ales de credinţa vracilor kahuna că oamenii ar avea trei suflete. Familiarizat cu operele lui Freud şi Jung, şi-a dat seama că psihologia kahuna, care păruse de neînţeles misionarilor, nu numai că anticipase cu mai multe milenii înainte psihologia modernă, ci era, se pare, mult mai sofisticată. A a flat despre credinţa kahuna în unihipili şi uhane, o pereche de spirite unite într-un corp fizic. Corpul era controlat de încăpăţînatul, contradictoriul şi mîniosul unihipili, care, acţionînd secret şi tăcut la un nivel inferior al minţii, controla forţa vitală a trupului (mana) şi mai avea şi rolul de depozitar al amintirilor. Uhane, ,,spiritul vorbitor”, reprezenta mintea sau sufletul raţional, conştient de sine (uman). La moarte, cele două spirite se despărţeau. Uneori, nenorocosul unihipili era prins de vracii kahuna şi folosit împotriva inamicilor, fiind trimis să invadeze trupul şi să sugă forţa vitală a victimei împotriva căreia se rostise invocarea morţii. Deşi vracii kahuna credeau că omul nu-l poate cunoaşte pe Dumnezeu mai mult decît un peşte îl poate cunoaşte pe om, ei presupuneau că există mai multe niveluri de conştienţă deasupra omului, mai ales uprasinele, Aumakua, care însemna ,,un spirit de încredere părintesc, mai bătrîn”. Ei susţineau că prin Aumakua omul poate deţine puteri cum ar fi mersul prin foc, profeţiile sau invocarea morţii. Long era fascinat. Tradiţiile kahuna erau legate de speculaţiile oculte ale lumii occidentale referitoare la corpurile fizice, astrale şi eterice. Ce ciudat să nimereşti peste un sistem similar, totuşi extrem de vechi, la celălalt capăt al lumii! Şi cît de neliniştitor , din cauza problemelor pe care le ridica. Cu cît timp înainte şi unde aflaseră aceste lucruri? Magia lor oare funcţiona cu adevărat? Rămas în continuare fără nici un răspuns după patru ani, curiozitatea l-a mînat la ,,Bishop Museum” din Honolulu. Acolo l-a întîlnit pe curatorul muzeului, William Tufts Brigham. Savant al cărui nume se afla în Who’s Who, acest bătrîn de 62 de ani a ascultat cu răbdare întrebările lui Long. Apoi i-a spus că el îi studiase pe vracii kahuna timp de 40 de ani pentru a găsi răspunsurile la întrebările lui Long. A afirmat că aceştia foloseau ceea ce se numea magie. Ei vindecau într-adevăr. Sau omorau. Puteau privi în viitor şi-l puteau schimba la cerere. Mulţi dintre ei erau impostori, dar unii erau adevăraţi. Cîţiva dintre ei foloseau magia pentru a merge pe lava care abia începea să se răcească. I-a mai spus lui Long că şi el mersese prin foc sub protecţia kahuna, dar nu ştia cum. Ghetele, pe care insistase să le poarte în timp ce traversase temător un şuvoi de lavă, care abia începea să se răcească, arseseră, dar pe picioarele lui nu apăruseră nici măcar băşici.Vracii kahuna, care-l protejaseră şi-l conduseseră pe lavă consideraseră ghetele lui o glumă, sau un sacrificiu adus zeilor. Long s-a îndoit, bineînţeles, de veridicitatea acestei poveşti – la fel cum Brigham se îndoise de adevărul propriei sale experienţe -, dar cercetările ulterioare l-au convins că mersul prin foc este un fapt, deşi inexplicabil doar cu ajutorul dogmei materialiste, aici fiind vorba de un caz în care mintea se afla deasupra materiei. După ce s-a mai împrietenit cu Long, Brigham a recunoscut cît de puţine ştia. I-a mai spus că puterea kahuna începea să dispară; vechea cunoaştere nu mai era trecută din tată în fiu. Misionarii, avangarda potopului de occidentali materialişti, îşi îndepliniseră misiunea. Chiar şi aşa, el tot era uimit de brusca şi completa prăbuşire din 1900 a unui sistem care data, era sigur, de mii de ani. În ultimii patru ani ai v ieţii sale, Brigham i-a spus lui Long tot ce ştia despre vracii kahuna, deşi i-a mărturisit că tot nu înţelegea cum funcţiona magia lor, cu excepţia invocării morţii (anana), pe care, i-a spus el pe un ton normal, o folosise şi el cu succes. Brigham i-a explicat că, pentru a o stăpîni, un kahuna trebuie să moştenească de la alţi vraci kahuna unul sau mai multe unihipili – spirite ale subconştientului. Sau trebuia să localizeze astfel de spirite, apoi să folosească hipnoza pentru a le captura. În vechiul Hawaii, prizonierii de război sau criminalii care trebuia executaţi erau mai întîi hipnotizaţi, astfel încît, după moarte, unihipili-ul lor să se despartă de uhane şi să rămînă ca nişte gardieni fantomatici pe lîngă templele kahuna, sau să fie folosite în invocarea morţii. (Va urma)

Stuart GORDON