Invocarea morţii kahuna (II)

O veche legendă din Hawaii povesteşte cum, pe vremuri, un tînăr din Hawaii l-a salvat de la moarte pe Zeul Rechin, care, amabil, i-a promis că atîta timp cît hawaienii vor trăi în pace, nici un rechin nu va face vreodată rău unei fiinţe omeneşti în apele locale. După un timp, Zeul Rechin s-a îndrăgostit de o fată frumoasă ce trăia pe malul golfului Wai Momi, perla apelor. După ce a preschimbat-o într-un rechin, zeul a încoronat-o regina unui anume liman natural. Ca Zeiţă Rechin şi ea a promis că-i va proteja pe oameni atîta timp cît ei rămîneau paşnici. Timp de secole, pe acele meleaguri a domnit pacea. Apoi, în 1909, vase de război americane au apărut, violînd apele liniştite. Hawaienii, amintindu-şi de vechiul pact, se temeau de răzbunarea Zeiţei Rechin, dar US Navy, pregătind portul pentru viitorul rol de fortăreaţă din Pacific a Americii, nu a fost impresionată. Într-o bună zi, un pescar bătrîn a adus o ofrandă de peşte Zeiţei Rechin. S-a scufundat şi şi-a lăsat ofranda pe marginea unei stînci scufundate – casa ei, după cîte spunea pescarul. Discutînd cu marinarii, a aflat, spre oroarea lui, că americanii doreau să construiască un doc chiar acolo. – Zeiţa Rechin mînie! – a strigat el. Aduce ghinion mult! Ei au rîs de el, şi au continuat să-l ignore. Timp de 4 ani, el s-a întors în fiecare zi cu ofrandele şi avertismentele lui. La urmă, cînd docul era gata de testare, el a încetat să mai vină. Şi a venit ziua în care pompele au început să evacueze milioane de litri de apă. Cînd mai rămăsese cam un metru de apă, baza docului a fost învadată de foarte mulţi oameni care încercau să prindă peştii rămaşi. Brusc, s-a auzit zgomotul făcut de cimentul care se crăpa. (va urma)

Stuart GORDON